duminică, 1 decembrie 2013

O noua ratacire spirituala : "EU NU EXIST"

 


     "Eu sunt Calea,Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine"(Ev.dupa Ioan 14:6), sunt cuvintele Mantuitorului Iisus. Alta "Cale" si orice alt "Adevar" sau alta "Spiritualitate" in afara de cea crestina propovaduita de Hristos si Apostolii Sai este una ratacita caci..."daca va propovaduieste cineva altceva decat a-ti primit sa fie anatema !!" (Galateni 1:9).
      In lumina acestor lucruri, a Cuvantului lui Dumnezeu si a Spiritualitatii adevarate, cea crestina as dori sa analizam cateva afirmatii care circula prin "lumea virtuala" si nu numai, afirmatii care pe mine m-au surprins, afirmatii ce sunt facute de catre unii care se cred crestini-ortodocsi dar care...conform cu ceea ce spun, demonstreaza ca nu au absolut nimic in comun cu spiritualitatea crestina !!

      Mai intai sa vedem afirmatiile si apoi sa facem o analiza pentru a vedea ce spune cu adevarat Dumnezeu :

"In interiorul unui corp nu se afla o persoana!...Tu ca si persoana nici macar nu existi , este doar idee pe care o crezi ca fiind adevarata, o idee formata in minte (care in adevarata natura este tot Constiinta)...Nu-i nimeni responsabil de ceea ce spui ca simti...Tu nu poti rani pe nimeni si nimeni nu este de fapt, responsabil de durerea ta!...Sau mai poti spune ca suferi din cauza unei persoane...Nu spune ca daca nu suntem responsibili de durerea celui de langa noi, inseamna ca ne putem juca cum vrem, cu cine vrem, ca nu ne mai asumam responsabilitatea sau cine stie ce alte ganduri, astea sunt doar niste ganduri, doar mintea spune asta."


Sa o luam pe rand :

1."In interiorul unui corp nu se afla o persoana!...Tu ca si persoana nici macar nu existi , este doar idee pe care o crezi ca fiind adevarata, o idee formata in minte (care in adevarata natura este tot Constiinta)..."

      Oare asa sa fie?...Deschizand Biblia, la Geneza 1:26 si 2:7 aflam ca Dumnezeu l-a facut pe om o fiinta vie dupa Chipul si asemanarea Lui.
       Fiecare om este unic si diferit de toti ceilalti : are sentimente, ganduri, calitati, defecte, dorinte. Daca noi ca si persoane nu a-m exista si a-m fi doar...niste "idei", atunci...nici Dumnezeu nu exista pentru ca noi am fost creati dupa Chipul si asemanarea Lui. Dumnezeu nu este o..."idee" !!!


Conform cu ce spune Dumnezeu, omul este o fiinta alcatuita din doua elemente deosebite :
- trup material
- suflet spiritual
       Trupul fiind luat din tarana (Geneza 2:7) si compus din materie, este muritor si supus anumitor limitari (Geneza 3:19). Nu este o componenta a omului aflata in umbra sufletului, ci una esentiala ca si un "organ" de manifestare a sufletului.
       Sufletul, fiind un spirit, nematerial, a fost creat de catre Dumnezeu doar prin cuvant,din nimic, si este nemuritor (Ecclesiastul 12,7). El provine de la Dumnezeu prin creatie directa, personala si intima. Sufletul este..."o substanta" reala si cat se poate de "vie". Prin acesta omul nu este numai "Ceva" sau o.."idee" ci este "CINEVA". Sufletul este superior trupului (Eclesiastul 12,7), inzestrat cu ratiune, sentimente, vointa, simtire si sensibilitate. Datorita acestor doua componente, trup si suflet, omul este o fiinta unica si irepetabila.

Ce este oare "Constiinta" ?

Constiinta este glasul lui Dumnezeu in sufletul omului, glas care il indeamna la implinirea legii morale. Ea actioneaza ca un judecator launtric, examineaza actiunile, atitudinile si deciziile.


Iata cateva exemple:
- constiinta ii mustra pe Adam si Eva dupa ce acestia au pacatuit (Geneza 3:10);
- tot constiinta il urmareste si pe Cain,acesta nemaigasind pace si liniste sufleteasca dupa ce si-a ucis fratele (Geneza 4:13);
- constiinta este cea care ii rusineaza pe cei ce acuza femeia pacatoasa (Ioan 8:9);
- constiinta aduce cainta in inima fiului risipitor (Luca 15:18),etc

       Constiinta nu poate disparea niciodata din sufletul omului. Ea il urmareste pe acesta permanent, mustrandu-l. Ca si oameni noi avem datoria sa ne pastram o constiinta curata tot timpul vietii, caci ea ne indeamna totdeauna sa facem ceea ce este bine. Domnul, prin glasul Sf.Ap.Petru ne indeamna sa avem o constiinta curata (1 Petru 3:16).
       Dumnezeu este Cel care ne-a creat cu o constiinta, iar prin Duhul Sfant El ne instiinteaza atunci cand actionam sau facem ceva gresit. El este Cel care ne vorbeste prin "glasul constiintei" si ne atentioneaza mereu spunandu-ne : "nu trebuia sa faci asa...cere-ti iertare",etc.

      Asadar, a spune ca noi ca si persoane nu existam, a confunda notiunile de "constiinta", "corp" si "persoana" intre ele si...spunand ca de fapt omul este doar o..."idee" demonstreaza atat ca suntem departe de adevarul crestin revelat de catre Dumnezeu cat si faptul ca mintea noastra, din pacate, a ramas undeva la stadiul gandirii unui copil si nu la cel al unei persoane cu adevarat mature.

2."Nu-i nimeni responsabil de ceea ce spui ca simti...Tu nu poti rani pe nimeni si nimeni nu este de fapt, responsabil de durerea ta!...Sau mai poti spune ca suferi din cauza unei persoane...Nu spune ca daca nu suntem responsibili de durerea celui de langa noi, inseamna ca ne putem juca cum vrem, cu cine vrem, ca nu ne mai asumam responsabilitatea sau cine stie ce alte ganduri, astea sunt doar niste ganduri, doar mintea spune asta."


      Stim ca Dumnezeu l-a creat pe om mai presus de toate lucrurile si toate vietatile de pe Pamant. Omul poseda o natura emotionala care depaseste instinctul si care-l face diferit fata de orice alt animal. Nu avem cum a sustine ca noi nu putem rani pe nimeni din moment ce avem aceasta natura emotionala.
       In Geneza, vedem cum Dumnezeu este intristat de toate nedreptatile ce si le-au facut oamenii unii altora: “Domnul a vazut ca rautatea omului era mare pe pamant, si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in fiecare zi numai spre rau. I-a parut rau Domnului ca a facut pe om pe Pamant, si S-a mahnit in inima Lui.” (Geneza 6:5-6, BC). Se pune urmatoarea intrebare : daca tot ceea ce facem rau noi,  il raneste pe Dumnezeu care este Creatorul nostru....oare noi suntem mai presus de El si nu putem rani pe nimeni?...Noi nu suntem responsabili de nimic din ceea ce facem?
       In predica de pe munte Domnul Iisus Hristos spune : "Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea" (Luca 6, 31).
       Tot in Noul Testament al Bibliei, Mantuitorul Iisus spune : "Daca insa iti va gresi fratele tau, mergi si-l mustra intre tine si el singur, si de te va asculta, ai dobandit pe fratele tau. Iar de nu te va asculta, mai ia impreuna cu tine pe unul sau doi, ca pe spusa a doi sau trei martori sa se sprijine orice cuvant. Si de nu-i va asculta nici pe ei, spune-l Bisericii, iar de nu va asculta nici de Biserica, sa-ti fie tie ca un pagan si vames"(Matei 18, 15-17).
In cartea Tobit din Vechiul Testament al Bibliei se spune : "Ceea ce urasti tu insuti, aceea nimanui sa nu faci" (Tobit 4:15 ,BOR).
       Asadar textul Bibliei, care este Cuvantul lui Dumnezeu ne spune clar ca noi prin ceea ce gandim, prin ceea ce spunem si prin ceea ce facem ne putem influenta pozitiv sau negativ unii pe altii, si suntem responsabili de toate actiunile noaste.


       In timp ce "marele" om "spiritual" Mooji spune : "Nu incerca sa ii iubesti pe toti" !!!...Domnul Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, spune : " Iar Eu zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri....Caci daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata veti avea? Oare nu fac si vamesii acelasi lucru? Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Oare nu fac si neamurile acelasi lucru? Fiti, dar, voi desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este "(Matei 5:44-48)...Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul (Ioan 13:34).
       Aceasta este adevarata deosebire dintre spiritualitatea crestina si....toate celelalte "spiritualitati" surogat care ne spun ca noi nu suntem responsabili de ceea ce facem, de ceea ce spunem si de ceea ce gandim....si care ne spun ca noi nu putem rani pe nimeni pentru ca...suntem doar niste..."idei" !!!
       Ca si creaturi ale lui Dumnezeu inzestrate cu intelect si simtaminte, ca si persoane unice si speciale noi trebuie sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre, caci...tot Biblia spune : "...dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată." (Eclesiastul 11:9)."
       Iata..toate acestea nu sunt doar niste "ganduri" in mintea noastra ci sunt..."glasul constiintei" care ne avertizeaza ca "spiritualitatea" in care suntem nu este cea adevarata. Nu mintea noastra este cea care "ne spune asta" ci...constiinta, acea constiinta care ne urmareste si ne va urmari tot timpul spunandu-ne ca suntem pe cai gresite.


Consecintele unei astfel de gandiri

       Din pacate consecintele unei astfel de gandiri pot fi multiple si pot provoca un adevarat haos in sufletul celui care merge pe aceasta cale. Ele pot fi :

- neasumarea de responsabilitati pentru faptele noastre ;
- orbire spirituala si cautarea unor alte cai decat cele de care avem cu adevarat nevoie ;
- blasfemie la adresa lui Dumnezeu si creatiei Sale : atunci cand spunem ca "in interiorul unui corp nu se afla o persoana...si Tu ca si persoana nici macar nu existi , este doar idee...", inseamna ca il blasfemiem pe Dumnezeu...El nu a creat doar niste simple..."idei". Biblia spune ca noi crestinii suntem Temple ale Dumnezeu: "Nu stiti, oare, ca voi sunteti templu al lui Dumnezeu si ca Duhul lui Dumnezeu locuieste in voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, il va strica Dumnezeu pe el, pentru ca sfant este templul lui Dumnezeu, care sunteti voi"(1 Corinteni 3:16,17). Spunand ca noi suntem doar niste simple "idei" il retrogradam si pe Dumnezeu doar la o....simpla "idee" !!
- ranirea persoanelor din jurul nostru caci "nu suntem responsabili de ceea ce spunem ca simtim";
- suferinte multiple datorita ignorarii glasului constiintei ;
- ignorarea adevarului crestin si ratacirea in alte spiritualitati false care nu ne pot conduce catre adevarata desavarsire ;
- imaturitate in gandire ;
- nesinceritate si neincredere in cei din jurul nostru caci....doar suntem niste..."idei".

      Cine doreste sa cunoasca Adevarul trebuie mai intai sa-L cunoasca pe Mantuitorul Iisus Hristos...care este Calea. Nimeni nu poate cunoaste acest adevar fara a-L cunoaste mai intai pe Dumnezeu.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...