miercuri, 2 mai 2012

Nostradamus

   
        Nostradamus (14 decembrie 1503 – 2 iulie 1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost  medic, cabalist si farmacist francez.Nostradamus a devanit celebru datorita lucrarii Les Propheties, a cărei primă editie a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea acordandu-i titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfăsurau sau urmau să se întâmple în lume.
        Limbajul lui Nostradamus este destul de obscur pornind de la franceza contemporană, insa contine si numeroase cuvinte si expresii din italiană, greacă, spaniolă, ebraică si latină.
        Se considera ca aproape 70% dintre viziunile sale s-au verificat.Fiecare prezicere constă din patru versuri (un catren). Nostradamus afirma că acest stil îl proteja de pedeapsa Inchizitiei.
        El prevesteste despre:
- Napoleon,
- Al doilea război mondial,
- ascesiunea lui Hitler,
- asasinarea Presedintelui american John F. Kennedy,
- aselenizare.
 Într-unul din catrene vorbeste despre:
- “cerul în flăcări”,
- “noul oras”,
- “trăznet uriaș”
- “doi frați răpusi”.Cercetatorii care au analizat acest catren au ajuns la concluzia ca este vorba chiar despre atentatele din 11 septembrie 2001.

        De asemenea el spune că va fi si cel de-al Treilea Război Mondial, care va dura 27 de ani, vorbind si despre venirea antichristului din Orientul Mijlociu.El spune că cel de-al Treilea Război Mondial va începe după moartea ultimului Papă (cel ce va urma după moartea Papei Benedict al XVI-lea), care va fi asasinat de anticrist.
     
            Profeţii ale lui Nostradamus:
Foarte multe dintre ele se referă la dictatorii lumii.
1)- Napoleon Bonaparte: „Născut lîngă Italia“, acesta va deveni, dintr-un simplu soldat, împărat. Îşi va trimite armata în Rusia, va lăsa în ruină un oraş (Moscova), iar în timpul retragerii mulţi dintre soldaţii lui „vor muri în teritoriul alb“. Profetiile vorbesc si despre „prinţul învins trimis în Elba“, după înfrîngerea „prin marele efort al forţelor străine“ (Waterloo).
2)-Al doilea antichrist ar fi Hitler (Hister): „un om pătat de crime“, „cel mai mare duşman al rasei umane“. După ce va cîştiga de partea lui mulţi oameni, acest „căpitan al Germaniei“, care nu va respecta nici o lege, va oferi omenirii doar „lacrimi, foc, sînge şi război“. Moartea dictatorului, „lîngă Rhin“, va rămîne sub semnul incertitudinii.
3)-Al treilea antichrist va fi un credincios al lui Mohammed, din Orientul Apropiat, care se va război cu Europa. Invazia va declanşa al treilea război mondial. Omenirea va fi ameninţată cu distrugerea totală. Războiul se va sfîrşi cînd liderii a două mari puteri de la Polul Nord (Rusia şi SUA) vor deveni prieteni.

           Si-a prezis propria moarte:
       ,,Intors din misiune, dar al regelui, tinut in loc, nu va mai face nimic. Se va intoarce la Dumnezeu. Prietenii mei apropiati si cei din sangele meu. Ma vor gasi mort intre pat si masa de lucru.”
Nostradamus a fost gasit mort exact in locul indicat de el unde, incercand sa se ridice din pat, a cazut in noaptea de 1 spre 2 iulie 1566.

          In incheiere....
        Timpul si faptele raman sa adevereasca daca Nostradamus a fost un profet sau....doar un sarlatan.
Biblia spune : Poate că vei zice în inima ta: "Cum vom cunoaşte cuvântul pe care nu-l va spune Domnul?"Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc şi nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală: să n-ai teamă de el.(Deuteronom 18.21-22).
  „Profetiile mele vor fi intelese mult dupa moartea mea“ (Nostradamus)


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...