sâmbătă, 14 aprilie 2012

Adria: chimicale cu "flori" de soc



      "Adria flori de soc" este unul dintre acele produse în care ingredientele naturale lipsesc cu desăvîrşire, ele fiind un amestec de aditivi alimentari. Cu toate acestea, în reclamele de la televizor aflăm că sînt pe gustul românilor. Al celor care vor să fie bolnavi, poate.Băutura are 12 aditivi 

        De pe eticheta "Adria flori de soc" aflăm că aceasta este o băutură răcoritoare cu suc de lămîie şi extract din flori de soc cu zahăr şi îndulcitori. Din lista de ingrediente reiese însă că este un amestec de apă cu substanţe chimice: "apă, zahăr, dioxid de carbon E290, acidifiant acid citric E330, îndulcitori: ciclamat de Na E952, aspartam E951, acesulfam de potasiu E950, suc de lămîie din concentrat 0,7%, extract din flori de soc <0,1%, aromă, corector de aciditate citrat de sodiu E331, antioxidant acid ascorbic E300, stabilizatori gumă de ester E445 şi gumă arabică E414, coloranţi caramel E150 şi galben de chinolină E104, conservant benzoat de sodiu E211. Conţine o sursă de fenilalanină.

       Considerînd că toţi aceşti aditivi alimentari ne oferă şi substanţe nutritive, producătorul scrie valorile lor medii pentru 100 de grame: "proteine <0,01 g, glucide 1,8 g, lipide 0,08".
      ANALIZĂ. "Adria flori de soc" este un produs profund dezechilibrat nutriţional, care nu îi oferă consumatorului nici un beneficiu. Analizînd ingredientele înscrise pe etichetă putem afirma că efectele sale pot fi nocive. Multitudinea de aditivi nu face decît să susţină această afirmaţie. Mai mult, combinaţia acestora poate duce la boli grave mai ales în rîndul copiilor. Conform cercetătorilor britanici de la Universitatea din Southmpton, amestecul de coloranţi azoici de sinteză, cum este cazul lui E104, cu benzoat de sodiu, duce la modificări de comportament, provocînd sindromul de hiperactivitate şi deficit de atenţie. Simptomele acestuia se agravează cu timpul, copilul ajuns adolescent putînd avea grave probleme de natură psihologică. De asemenea, producătorul foloseşte atît zahăr, cît şi îndulcitori chimici, băutura neputînd fi consumată nici măcar de diabetici sau de cei care ţin regim de slăbire. Benzoatul de sodiu E211 este unul dintre cei mai periculoşi aditivi, el fiind incrimat chiar şi pentru unele mutaţii de ADN şi pentru apariţia diverselor forme de cancer.

        Mai mult, producătorul foloseşte un aditiv care, deşi este permis, nu este suficient evaluat de comisiile de specialitate ale Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară. E445, gumă de ester, este încă supus testelor pentru că efectele lui nu sînt cunoscute încă.

        Deşi pe etichetă scrie mare că produsul are în compoziţie flori de soc, acestea sînt în cantitate atît de mică, încît a fost nevoie de arome sintetice pentru a induce gustul specific socului.

În urma analizei ingredientelor înscrise pe etichetă rezultă că produsul nu poate fi consumat de cei care vor să îşi păstreze o stare bună de sănătate.

Îndulcitori periculoşi pentru sănătate


        Pentru ca produsul să fie mai dulce au fost folosiţi trei aditivi alimentari chimici. Acesulfamul K, E950, are o doză zilnică admisă de 15 mg/kg corp. În cazul în care aceasta este depăşită, apare stresul metabolic, dar şi cancerul. Oricum, femeilor însărcinate şi care alăptează, copiilor şi celor care ţin cure de slăbire le este interzis. La fel de periculos este şi aspartamul, E951. Dacă se depăşeşte un consum zilnic de 7.5 mg/kg corp se poate ajunge la stări de oboseală, ameţeli, halucinaţii, dureri de cap, spasme, palpitaţii, anxietate, pierderea memoriei şi în cazuri izolate la cancer de creier. Producătorii obişnuiesc să folosească în mod frecvent cei doi aditivi alimentari împreună, pentru că aceştia îşi potenţează unul altuia efectele. Mai mult, ei sînt utilizaţi împreună, pentru că în modul acesta dispare gustul metalic. Nici E952 nu este mai bun. Conform Agenţiei Internaţionale de Cercetări în Cancer, ciclamatul de sodiu este inclus în grupa a treia de risc cancerigen. Doza zilnică admisă pentru acesta este de 11 mg/kg corp. La testele realizate, s-a dovedit că E952 poate provoca tumori maligne de vezică la şobolani, se arată în lucrarea "Biblia alimentară", a prof. dr Gheorghe Mencinicopschi.

Sucurile romanesti cu cele mai multe E-uri


        Adria Flori de Soc este băutura răcoritoare cu cele mai multe E-uri……potrivit unui studiu făcut de Asociația Națională pentru Protecția Consumatorilor și Promovarea Programelor și Strategiilor din România (A.N.P.C.P.P.S.).
Pe de altă parte, Bio Cola este cel mai puțin  chimizat  suc de pe piață cu  zero coloranți, zero conservanți,  zaharuri și  E-uri.
        În cadrul studiului s-au făcut teste comparative între băuturile aflate pe piața din România în ceea ce privește nivelul conținutului de coloranți, conservanți, E-uri și zaharuri.

Pe primul loc la gategoria ”E-uri” se află Adria Flori de Soc ( E330, E 952, E951, E950, E300, E414, E445, E160a, E131, E211, E202). Nu degeaba, românii au poreclit producătorii acestor sucuri ”Chemical Brothers”.

Pe locul doi se află Frutti Fresh Grapefruit și Carrefour suc de portocale fiecare cu cât 8 E-uri.

Pe locul trei se poziționează, la egalitate,cu câte 7 E-uri fiecare,Cico portocale, Frutti Fresh Pere, Frutti Fresh Tutti Frutti.


La polul opus, sucurile cu cele mai puține E-uri sunt : Bio Cola ( 0 ), Pepsi , Schweeps Kinley Tonic, Coca Cola, Fanta Madness, Nestea Peach ( câte 2 fiecare) și Lipton, Sprite, Nestea Ceai Verde ( câte 3 fiecare).
Băuturile cu cei mai mulți conservanți sunt Frutti Fresh Tutti Frutti, Frutti Fresh Pere, Frutti Fresh Grapefruit, Adria flori de soc, Carrefour suc de portocale, Cico portocale, fiecare dintre acestea conținând două astfel de substanțe.
De cealaltă parte, sucurile care nu conțin niciun conservant sunt cele produse de Coca- Cola și două produse de European Drinks: Adria Cola și Action Cola.


Dintre băuturile studiate Adria flori de soc,  Carrefour suc de portocale și Mirinda conțin cei mai mulți coloranți și anume doi. În schimb, 7 up, Lipton Ice Tea cu aroma de piersica, Lipton Ice Tea cu suc de lamaie, Lipton Ice Tea cu ceai verde, Bio Cola, Schweeps Bitter Lemon, Schweeps Kinley Tonic, Sprite, Nestea Ceai Verde și Nestea Peach nu conțin nici măcar un colorant.


Surse:   jurnalul.ro
             consumatorul.com
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...