sâmbătă, 17 martie 2012

Explicarea fenomenelor Psihokinetice (PK)

       Din multitudinea de teorii de explicare a fenomenelor P.K., de evidenţiat sunt următoarele:
- teoria electromagnetică (Taylor);
- teoria bio-gravitaţională (control asupra unei componente gravitaţionale transversale – Forwald);
- teoria electrostatică (prin repulsie între sarcini de acelaşi semn – Adamenko);
- teoria magnetică (prin minicâmpuri magnetice – Grunewald);- teoria suprafeţelor de acţiune (Hasted), presupunând existenţa unei unde plane verticale, generate de braţul subiectului, în special în experienţele P.K. de îndoire a metalelor (relativ la care s-au observat semnale sincrone cu subiectul în timbrele tensiometrice aplicate pe metalele îndoite);
- teoria razei de antrenare (Roll, Burdick, Joines), care presupune că mişcările obiectelor sunt produse de trei raze de forţă rotitoare ce provin din diferite regiuni ale corpului subiectului;
- teoria lui Villars şi Nash, exprimată în termenii paradoxului E.P.R. (Einstein – Podolski – Rosen), care apreciază că efectele P.K. sunt mediate de procese cuantice nelocale ce implică perechi de particule aflate în creierul subiectului şi în ţintă, corelate prin interacţiuni anterioare, care determină evenimente cuantice în ţintă, cauzate de efecte cuantice din creier.
- teoria lui R. Mattuch, care consideră că P.K. se datorează zgomotului termic prin acţiunea conştiinţei, care determină o scădere a entropiei la nivel macroscopic- teorie emisă de E.H. Walker (emisia atomomoleculară termică coerentă fiind presupusă şi de teoria biogravitaţională, procesele conformaţionale de tip oscilant ale reacţiilor cu substrat albuminoid susţinând ipoteza “zgomotului termic”);
-teorii care propun particule şi câmpuri încă nedeterminate (teorii “cvasisemnal”), de exemplu: câmpul psi (Wasserman, Roll), câmpul psihic (Lawden), unde psihice (Berger), magnetismul animal (Messmer), teoria organică (Reich), biogravitaţia (Dubrov). Un model termodinamic al efectelor psihokinetice a fost elaborat şi de A. Timoşenko şi G.Constantinescu. La fel ca şi în cazul efectului kinetobaric, s-a constatat că subiectul telekinetic nu putea produce efecte telekinetice de deplasare a unor obiecte mici plasate în incinte vidate, ceea ce evidenţiază rolul aerului-ionizat prin componenta radiestezică a biocâmpului, emisă sub acţiunea componentei de microunde şi a impulsurilor biocurenţilor, conform teoriei.
          De asemenea, s-a constatat un câmp biomagnetic de doar 10 ori mai slab decât cel terestru la nivelul capului Kulaghinei şi posibilitatea influenţării peliculei foto prin radiaţia globilor oculari, fiind emisă ipoteza existenţei unui effect biolaser favorizat de retroproiecţia globilor oculari. Conform T.E.S. „cavitatea osoasă a capului şi globii oculari au rol în acest caz de cavitate rezonantă pentru microundele emise de ochi, cu efect întreţinut şi de rezonanţa cu microundele fondului cosmic, forma nesinusoidală, în impulsuri, a acestor microunde generând emisie radiestezică secundară, ionizantă, care produce efecte telekinetice prin producere de bioplasmă şi separaţie de sarcini electrice prin câmpul electrostatic epitelial al subiectului, mărit prin efect de „pompă termică” de ioni a membranei celulare produs de emisia radiestezică ionizantă a subiectului, conform teoriei.
         Ipoteza concordă cu particularităţile telekinetice ale biocâmpului unor ‘oameni electrici’ , cu potenţial electric ridicat la nivel epithelial, evidenţiate şi în cazul subiectului Angelique Cottin de 14 ani din Franţa anului 1846, care a evidenţiat fenomene de ‘curentare’ a altor subiecţi chiar şi la câţiva mm distantă de acesta, (fără atingere efectivă) şi fenomene telekinetice de respingere produse asupra corpurilor nemetalice din imediata apropiere. Aceste fenomene erau mai puternice când frecvenţa pulsaţiilor cardiace creştea până la 120 bătăi/minut şi în zonele cu temperatură corporală mai ridicată şi se diminua când subiectul trecea de pe pământ pe covor, cu picioarele.
        Aceste particularităţi evidenţiază rolul potenţialului bioelectric, al emisiei radiestezice induse prin consum de fotoni ai radiaţiei calorice, IR, şi respectiv – al încărcării electrice a mantalei terrestre transmisă corpului, în producerea fenomenelor telekinetice, conform T.E.S.
                
        Explicaţia posibilă a existenţei unor biopotenţiale electrice mult mai mari în cazul subiecţilor telekinetici este dată de ipoteza stimulării radiative, prin fondul natural de radiaţie, a pompei termice de ioni a membranei celulare, stimulare care măreşte cîmpul celular şi aura acesteia, deci şi cantitatea de ioni cu care este încărcat ţesutul epitelial ca urmare a stimulării transportului activ, fenomenul putînd explica cazurile de biopotential ridicat, (de ordinul zecilor de volţi), la emisia de bioplasmă de către subiecţi cu capacităţi telekinetice şi fenomenele carcteristice induse de acesta, în particular- bioactivarea energetică prin ‘pase’ radiative.
        Este posibilă de asemenea şi existenţa unei corelaţii între fenomenele oscilante atomo – moleculare ce constituie cauza efectelor P.K, şi telepatie. In 1924, fizicianul Boyd a descoperit accidental că dacă se conectează scalpul unui subiect la un circuit electric oscilant de 100 MHz, se obţin sistematic capacităţi telepatice şi psihokinetice. Rezultate similare a obţinut şi Maddock în anul 1976, cu subiecţi înconjuraţi de câmpuri electromagnetice de înaltă frecvenţă şi de cercetătorii ruşi, cu subiecţi plasaţi în câmpuri magnetice intense.
       Absorbţia de radiaţie infraroşie în cazul mecanismului emisiei radiestezice poate explica de asemenea şi fenomenul de întrerupere pe cale psihofizică a radiaţiilor infraroşii- fenomen produs de subiectul Rudi Schneider în timpul experimentelor de psihokinezie efectuate de Eugen Osty, Cazuri de înmuiere până la rupere a unor obiecte metalice mici (linguri, furculiţe) frecate între degete, au fost evidenţiate în cazul unor subiecţi precum Uri Geller  şi Jean Pierre Jirard -studiat şi de cercetătorii de la Centrul pentru studierea aluminiului din Pechiney, care au pus în evidenţă o structură de rupere prin înmuiere ‘la rece’ a metalului supus acţiunii PK. S-a constatat în acest sens că subiectul Uri Geller posedă un câmp magnetic al mâinilor, jumătate din valoarea celui terestru (0,56 Gs) şi un câmp radiativ, la care contoarele Geiger reacţionează ca în prezenţa unui material radioactiv.

        Aceste cazuri telekinetice se explică conform T.E.S., similar efectului Hutchison, prin efectul ionizant produs la nivelul reţelei metalice de cuantele de câmp radiestezic ale biocâmpului, induse de componenta de microunde şi prin efectul separator de sarcină al potenţialului electrostatic epitelial al subiectului, care produce polarizarea sarcinii electronice din metal de ionii astfel pozitivaţi ai reţelei metalice, care prin respingere între ei produc ruperea „la rece” a metalului.
    Sursa :  http://parapsy.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...